Ce să faci și ce să nu faci
pentru o rată mai mare de
deschidere a newsletterelor




11.06.2021
 



Ce să faci și ce să nu faci pentru o rată mai mare de deschidere a newsletterelor

Ce este rata de deschidere?

Rata de deschidere este un procent care exprimă cât la sută dintre newsletterele expediate cu succes în cadrul unei campanii au fost deschise. Este relevantă pentru o campanie pentru că îți oferă o imagine de ansamblu asupra felului în care mesajul este recepționat de audiența selectată. O rată de deschidere ridicată înseamnă că audiența selectată a rezonat, în principal, cu informația transmisă în subiect. Rata medie de deschidere a newsletterelor variază în funcție de audiență, industrie, dimensiunile companiei și alți factori.

Am pregătit în continuarea articolului un checklist cu principalele lucruri de care trebuie să ții cont, dar și ce trebuie să eviți, pentru a o rată de deschidere cât mai ridicată.

Rata deschidere newsletter Subiectul dictează

Cel mai important lucru care influențează deschiderea unui newsletter este subiectul. Un newsletter de succes începe cu un subiect care atrage atenția. Cele mai bune subiecte de newslettere sunt adesea personale sau descriptive și oferă un motiv clar pentru a deschide mailul. Indiferent de abordare, cel mai important lucru de care trebuie să ții cont este adaptarea mesajului în funcție de audiență. De asemenea, poți alege să testezi diferite cuvinte și formule de adresare pentru a vedea diferența.

Personalizează

Folosește tag-uri merge pentru a personaliza subiectul fiecărui email cu numele destinatarului sau locația. Statisticile arată că personalizarea crește rata de deschidere și funcționează și mai bine atunci când este combinată cu targetare automatizată care să includă oferte personalizate – de exemplu cele legate de ziua de naștere sau ziua onomastică.

Scurt și la obiect

Un subiect scurt, care să poată fi cuprins dintr-o singură privire este recomandat unui subiect lung care, fiind prea dezvoltat, nu reușește să transmită instant informația.

Mai puține emoticoane

Știm, emoticoanele sunt cool și tuturor ne place să le folosim. Dar prea multe emoticoane îngreunează vizual felul în care este receptat mesajul. Pentru o rată de deschidere mai mare, recomandarea este să limitezi numărul de emoticoane la unul, maxim două.

Expeditorul

Verifică întotdeauna felul în care este trecut expeditorul. Poate fi numele companiei tale, sau al unui departament din cadrul companiei sau al unei persoane. Însă este foarte important ca expeditorul să fie corect și clar exprimat.

Ora de transmitere

Care crezi că este momentul potrivit pentru ca audiența ta să deschidă newsletterul? Un newsletter trimis seara, care poate fi văzut a doua zi dimineața, când inboxul este deja plin, are șanse mari să fie trecut cu vederea.

Frecvența de transmitere

Dacă îți bombardezi audiența în fiecare zi cu câte un newsletter, sunt mari șanse să fii ignorat. Dezvoltă o rutină adaptată atât mesajelor pe care le transmiți, dar și disponibilității și răbdării audienței tale.

Testează

Ai finalizat campania de newslettere dar nu ești sigur ce subiect să alegi? Oscilezi între două tipuri de subiect? Implementează testarea tip A/B și vei obține astfel mai multe argumente pentru alegerea potrivită. Despre acest tip de testare îți pot oferi detalii complete specialiștii Growth-Agency.

Dacă pregătești o campanie de newslettere și vrei să implementezi cele mai bune practici, Growth-Agency te poate ajuta să obții cele mai bune rezultate. Datorită vastei noastre experiențe, transformăm cerințele tale în strategii de succes. Nu ezita să ne contactezi!